Orice conducator de stat atrage atentia si prin cea care-i sta alaturi in viata si in fata poporului: Prima Doamna. De asemenea, opinia publica internationala se indreapta spre aceasta, analizandu-i personalitatea, dar si aparitia. Adesea, pe langa diferitele proiecte in care se implica, Prima Doamna devine un model de eleganta, stilul sau fiind recomandat de catre media si lideri de opinie.
Stilul unei Prime Doamne nu ar trebui sa se limiteze doar la tinute rafinate corect accesorizate, ci ar trebui sa cuprinda ceva mai profund precum eleganta umana exprimata in orice aspect. Aceasta sta drept garantie pentru o buna reprezentare a poporului in fata lumii si chiar in fata propriilor cetateni, precum imaginea intr-o oglinda.
Moda franceza a fost dintotdeauna privinta ca etalon pentru dezvoltarea couture-ului si in alte tari. Poporul francez este renumit pentru eleganta si bunul gust vestimentar innascut, precum si pentru setea de frumos cu care incearca in permanenta sa-si condimenteze viata, fie ca este vorba de partea materiala sau de nobilele sentimente si pasiunile arzatoare de care se lasa cuprins.
Stilul frantuzoaicelor a fost dintotdeauna admirat, multe femei incercand sa copieze amestecul fascinant de rafinament, senzualitate si nonsalanta. O pariziana de rand cucereste prin aparitie, eleganta impunand-o inaintea frumusetii proprii.
Odata la 5 ani, poporul francez isi alege Presedintele, ce este indreptatit prin Constitutie la maxim doua mandate. In functie de increderea acordata de catre electorat, un candidat poate conduce tara timp de maxim 10 ani.
Istoria o claseaza pe Elise Thiers, sotia celui de-a 12lea presedinte francez, Adolphe Thiers, drept prima dintre Primele Doamne ale Frantei.
- Carla Bruni-Sarkozy, wife of French President Nicolas Sarkozy, arrives with her husband at London Heathrow airport, in west London, on March 26, 2008. French President Nicolas Sarkozy vowed Wednesday to open a new chapter in ties with Britain as he arrived for a state visit which he hopes will also help repair his image as a statesman. AFP PHOTO/SHAUN CURRY (Photo credit should read SHAUN CURRY/AFP/Getty Images)
VERTICAL
De-a lungul istoriei, Franta a avut 13 Prime Doamne, sotii ale presedintilor in exercitiu. Cea de-a cincea Republica Franceza, din 1958 pana in prezent a fost condusa de 6 presedinti.
Prezenta discreta, ce refuza interviurile si limita aparitiile publice la strictul necesar, Yvonne de Gaulle (Prima Doamna intre anii 1959-1969) a ramas in memoria poporului francez pentru dragostea sa fata de familie. Inainte de a fi Prima Doamna, sotia generalului Charles de Gaulle era mama a 2 copii Philippe si Elizabeth, dupa ce soarta a incercat-o prin boala celei de-a treia sa fiica, Anne (1928-1944). Dedicata familiei, doamna de Gaulle era poreclita duios “Matusa” (Tante). De altfel, si privirea sa exprima candoare si intelepciune.
O figura rezervata, doamna de Gaulle se recomanda printr-un stil conversator, abordand insa tinute elegante intr-o sobrietate austera. In rarele fotografii ce o infastiseaza, Yvonne de Gaulle se prezinta in tinute ce impun demnitate si prestanta. Culorile alese de catre doamna de Gaulle erau in principal terne. Piesele clasice capatau o usoara stralucire prin accesorizarea subtile cu cape sau manusi. La diverse receptii sau intalniri oficiale, doamna de Gaulle opta pentru rochii clasice cu imprimeu vesel, ce echilibra modelul conservator.
Cunoscuta pentru activitatea sa filantropica si pentru pasiunea sa pentru arta, Claude Pompidou (Prima Doamna intre 1969-1974) a fost totodata si un model de eleganta, manifestand o afinitate pentru moda. Doamna Pompidou a hotarat sa schimbe atmosfera apasatoare din Palatul Elysee, pe care-l numise “o casa a tristetii” redecorand-ul complet intr-un stil modernist.
Claude Pompidou s-a remarcat printr-un stil avantgardist, usor indraznet prin modele si culori abordate. Dintre creatorii de moda, Prima Doamna ii prefera pe Andre Courreges si Pierre Cardin dar cu toate acestea opta si pentru tinute semnate Chanel sau Lanvin. O aparitie proaspata, plina de culoare, Claude Pompidou alegea tinute feminine, elegante si vesele, ce-i evidentiau intr-un mod armonios statura atletica. Sotia presedintelui Georges Pompidou incanta printr-o garderoba ce cuprindea tinute in tonuri pastel, calde si delicate, dar si in culori puternice ce inspirau senzualitate si aplomb.
Cu trasaturi fine, innobilate de o privire calda si un zambet sincer, Anne-Aymone Giscard d’Estaing (Prima Doamna intre 1974-1981) a oferit o noua imagine de Prima Doamna: timida si discreta. Avand origini aristocratice, sotia Presedintelui Valery Giscard d’Estaing s-a remarcat drept o aparitie rafinata, ce emana gratie. Doamna Giscard d’Estaing a cucerit poporul prin firea sa apropiata si modesta, desi o caracteriza o timiditate excesiva, aproape contagioasa.
Stilul sau vestimentar ii reflecta pe deplin personalitatea, fiind clasic, curat, distins, dominat tonuri calde de bej. Tinutele sale erau accesorizate discret, calitativ, indeajuns pentru a oferi o imagine de neuitat.
Inca din tinerete o luptatoare, fiind membra a miscarii de Rezistenta, Danielle Mitterrand (Prima Doamna intre anii 1981-1995) s-a impus drept o personalitate activa, implicata intens in diferite cauze sociale politice sau caritabile. Sotia presedintelui Francois Mitterrand a oferit femeilor de pretutindeni un model de independenta si vocatie, prin crezul sau, dar si prin diversele sale actiuni.
Doamna Mitterand s-a remarcat printr-un stil clasic, curat si semiformal, potrivit pentru o femeie de actiune. Prin tinutele sale, de cele mai multe ori semnate Yves Saint Laurent, Prima Doamna oferea o imagine naturala, prin care opinia publica putea s-o perceapa drept o personalitate sincera si dedicata.
Istoria o va prezenta pe Bernadette Chirac (Prima Doamna intre anii 1995-2007) in calitate de Prima Doamna dar si de politician, aceasta ocupand diverse functii in administratia publica.
Sotia presedintelui Bernadette Chirac prefera Chanel, casa ce poate oferi imaginea cea mai potrivita pentru o Prima Doamna: rafinata si memorabila. Tinutele sale clasice, in tonuri inchise combinate cu nuante delicate ii subliniaza intr-un mod elegant farmecul personal.
Am ajuns la actualul presedinte francez Nicolas Sarkozy si la doua dintre marile sale iubiri. Prima sa sotie, Cecilia s-a bucurat doar cateva luni de statutul de Prima Doamna. Cu experienta in modeling, pastrandu-si o silueta supla, Cecilia Sarkozy a oferit publicului o imagine proaspata si nonconformista in fata rigorii protocolare a Palatului Elysee. Stilul sau se bazeaza pe un mix incantator intre naturalete si senzualitate prin eleganta. Cu o atitudine rebela, ce se evidentia si prin tinutele sale moderne, semnate Prada sau Lanvin, Cecilia evita formalitatea calitatii de Prima Doamna, cu toate ca in scurta perioada in care a detinut acest statut, s-a implicat in diverse actiuni de binefacere.
Diva de la Elysee, actuala Prima Doamna Carla Bruni Sarkozy pare o aparitie exotica, ce inca ridica sprancene, dar reuseste intr-un final sa castige zambete ingaduitoare si admirative. Fost model de succes si cantareata, personalitatea Carlei Bruni a starnit destul de multe controverse, incepand cu originea sa italiana si terminand cu imaginea conturata de catre presa de-a lungul carierei sale. Cu toate acestea, pe langa faptul ca a cucerit inimile francezilor, tanara Prima Doamna reuseste sa faca o impresie favorabila la fiecare vizita oficiala.
Chiar daca s-a remarcat printr-o personalitate vulcanica, socanta in replici si actiuni, Carla Bruni se transforma intr-o prezenta adorabila in tinute temperate, clasice dar chic, semnate Dior sau Armani. In cadrul vizitei oficiale in Marea Britanie, Prima Doamna a Frantei a incantat prin tinute usor retro bazate pe tonuri de gri. Optiunea pentru Dior a reprezentat o carte inteligent jucata, avand o semnificatie ce sugera o legatura intre cele doua state: casa de couture franceza Dior condusa de un creator englez de geniu, mai precis John Galliano.
Carla Bruni si-a definit doua directii stilistice: una impusa de statutul de Prima Doamna, bazata pe tinute clasice, minimaliste, in tonuri neutre sau nonculori si cealalta reflectand personalitatea sa boema ce a ajutat-o sa devina o adevarata diva. Astfel, artista Carla Bruni se prezinta in fata publicului printr-un stil natural, lejer, tineresc, ce-i evidentiaza atu-urile fizice si temperamentul.
Cele 7 Prime Doamne ale celei de-a Cincea Republici Franceze ne ofera o lectie pretioasa despre importanta conturarii precise a unui stil propriu si a declararii intr-un mod demn a propriei identitati. Prin unicitate si stil, fiecare dintre aceste remarcabile femei a cucerit inimi.
Dedicat Ralucai Octavia si Zuzelor
D.S
Popularity: 47% [?]
Related posts:









Din pacate, Carla Sarkozy si multe dintre Primele Doamne o imita prea mult pe Jacqueline Kennedy. Nu spun ca e rau, pt ca Jacqueline era o eleganta si o rafinata, dar ma intreb de ce nu vin si ele cu propriul stil….Sau poate duc lipsa de bun gust…
Hmmm, nu cred ca duc lipsa, ci mai degraba sunt prudente. Statutul acesta de Prima Doamna implica destule responsabilitati de imagine si poate exercita multa presiune asupra cuiva, trebuie sa recunoastem… Cred ca se inspira mult din stilul Jackie fiindca stiu sigur ca nu dau gres cu el. E o reteta probata (chiar daca a fost lansata de o alta Prima Doamna ca stil propriu) si asa, merg la sigur. Pe carari batatorite, cum s-ar zice…
Multi comentau de Carla Sarkozy ca imbina stilul Jackie Kennedy cu cel al Printesei Diana. Este posibil. Ce-i drept, tinutele cu care s-a prezentat in fata Reginei Elizabeta a II-a aminteau mult de cele ale fostei Prime Doamne americane… Oricum, avand in vedere trecutul atipic al Carlei (nu multe Prime Doamne au fost la viata lor modele si n-au activat in showbiz), cu atat mai mult trebuie sa afiseze o imagine impecabila la intalnirile oficiale.
Mersi muuuult, ce surpriza !!! Pup!
Si eu te pup pe tine!>:D<:*