Scoala de stil

Dadaismul, curent aparut in Zurich in perioada Primului Razboi Mondial manifesta o viziune artistica opusa standardelor vremii, prin care adeptii isi exprimau protestul fata de izbucnirea razboiului, atitudinea antiburgheza dar si ironia vis a vis de valorile lipsite de sens ale societatii. Abordarea artistilor implicati, originari din Europa si America de Nord, era una usor anarhica, ei considerand mentalitatea coloniala germenele razboiului, iar conformistul lumii intelectuale, combustibilul atitudinii beligerante. De altfel, adeptii nu se considerau implicati in arta, ci intr-o lupta impotriva razboiului.
Respingand standardele artistice ale vremii, dadaismul a aparut drept un curent ilogic, irational, ce se caracteriza prin haos. Artistii Dada optau intr-un mod voit pentru valori opuse celor ce caracterizau arta, intr-o incercare de a distruge cultura si estetica traditionale. Ei isi numeau viziunea “anti-arta”. Reactiile critice nu au intarziat sa apara, acestea dezaproband vehement, prin recenzii dure, orice valoare artistica incadrata in dadaism.
Dupa unele pareri, denumirea “Dada” este artibuita artistilor de origine romana, Tristan Tzara si Marcel Janco ce au folosit aceasta expresie provenita din alaturarea cuvantului “da”, de afirmatie, dar intr-un sens ironic. O alta versiune semnaleaza povestea unei adunari artistice din 1916 la Zurich, unde injunghind un dictionar Francez-German si alegand cuvantul indicat de varful cutitului, artistii au descoperit termenul “dada” ce desemna calutul de lemn. Notiunea, considerata drept puerila dorea sa sublinieze pierderea insemnatatii ce caracteriza odinioara cultura. Alti istorici insa considera aceasta denumire drept una nonsensuala.
Exprimandu-si dezaprobarea fata de interesele care au dus la izbucnirea Primului Razboi Mondial, un grup de artisti organizau intalniri in Cabaret Voltaire din Zurich in 1916. Din cadrul acestora faceau parte scriitori, poeti, eseisti, pictori si artisti grafici. Nasterea curentului Dada pare a fi avut loc pe data de 6 octombrie 1916, desi multi atribuie artistilor modernisti de origine romana Tristan Tzara, Marcel Janco si Arthur Segal meritele pentru bazele acestei miscari. Manifestarea acestui curent in Romania dateaza inca dinaintea razboiului, insa dezvoltarea sa a avut loc pe teritoriul elvetian.
Tristan Tzara a mentinut actual interesul artistilor Dada din Franta prin legatura cu activitatea artistica manifestata la Zurich, intretinand corespondenta cu diversi membrii francezi ai curentului, precum Guillaume Apollinaire, André Breton, Max Jacob sau Clément Pansaers.
Artistii Dada si-a facut cunoscuta public viziunea prin prezentarea operelor in cadrul Salon des Independents, din 1921.
Un alt oras in care artistii Dada si-au gasit refugiul a fost New York-ul, unde membrii marcanti ai curentului ca Marcel Duchamp sau Francis Picabia l-au intrunit pe Man Ray, o alta figura emblematica a artei sec. XX. Intalnirile Dada aveau loc in galeria lui Alfred Steiglitz si in stidioul lui Walter Arensbergs. Baroana Elsa von Freytag-Loringhoven este considerate insa dintre una dintre pionierii curentului Dada in Statele Unite.
La intrunirile artistilor Dada se opta pentru muzica traditionala africana sau jazz. Specifica acestui curent este si poezia sunet, dezvoltata de catre Kurt Schwitters.
Apogeul dadaismului s-a evidentiat intre anii 1916-1922, desi se presupune ca acest curent artistic ar fi continuat spre 1950.
(Non) Arta Dada se baza pe respingerea oricaror reguli, principiu ce avea sa atraga reactii puternice. Curentele despre care se poate spune ca au influentat dadaismul sunt expresionismul si pe un plan secundar futurismul si cubismul.
Figurile reprezentative ale curentului Dada manifestat in artele vizuale sunt Hugo Ball, Marcel Janco, Jean Arp, Marcel Duchamp (Jucatorii de sah -1911), Kurt Schwitters (Merz163-1920, Merz199 -1921), Raoul Hausmann, Jean Heartfield, Hannah Hoch, Francis Picabia (Un tablou foarte rar pe Pamant-1915, Parade Amoureuse -1917, Machine Turn Quickly-1917, Dada Movement -1919, Copilul carburator-1919), Sophie Tauber-Arp, Max Ernst (Masinuta contruita de insusi Minimax Dadamax 1919-1920), Beatrice Wood, Alfred Steiglitz, Hans Richter, Otto Dix sau Man Ray.
Spre deosebire de francezi si americani, germanii nu au manifestat pareri radicale legate de razboi, concentrandu-se asupra temelor politice si sociale. Jean (Hans) Arp a fost cel care a introdus dadaismul in Germania. Una dintre cele mai controversate expozitii Dada a fost cea din 1920 de la Cologne, organizata de artisti precum Ernst, Baargeld sau Arp, prin care adeptii curentului isi manifestau sentimentele antiburgheze. Cu toate acestea, a existat un pictor pe numele sau Gerge Grosz, care servind pe front si vazand cu proprii ochi ororile razboiului, si-a dedicat stilul unei lupte radicale impotriva a tot ce putea fi incadrat in nationalism si valoare burgheza. Protestul sau era unul sumbru, apeland la concepte precum moartea, apocalipsa, lacomia sau desfraul carnal in panzele sale. Artistul avea sa-si manifeste ulterior protestul si contra regimului hitlerist.

Luptand impotriva valorilor ce au manat declansarea razboiului, respectiv nationalismul si setea de bogatie, artistii vizuali Dada s-au indreptat spre sansa si nonsens. Intr-o lume confuza, distrusa de razboi, in care multi artisti si iubitori de frumos au fost martorii atrocitatilor petrecute pe front, Dada reprezenta un curent in ale carui set de valori acestia isi gaseau un refugiu.
Preluand tehnicile de colaj specifice cubismului, dadaistii au extins surse folosite incorporand si alte materiale in suport de hartie precum biletele, ambalajele sau hartile, pentru a contura aspecte ale vietii. O figura emblematica pentru acest stil este Kurt Schwitters, ale carui opere erau in totalitate alcatuite din colaj, refuzand sa foloseasca pictura si panza. Alte tehnici secundare ale colajului au fost fotomontajul sau asamblarea (in 3D).
Alte produse artistice specifice dadaismului sunt asa-numitele opere “Ready-made” (gata facute), prin stilizarea altor obiecte ce aveau deja o existenta proprie, in incercarea de a devia functia lor practica spre o exprimare artistica. Marcel Duchamp (Bottle Dryer-1914, In Advance of the Broken Arm-1915, Fresh Widow -1920) este unul dintre artistii care isi exprimau viziunea in acest sens, urmat de Joseph Beuys. In operele sale timpurii, Duchamp a experimentat fauvismul, post-impresionismul si cubismul. Debutul sau ca artist ce va folosi obiecte gata prelucate a avut loc sub pseudonimul “R.Mutt”, cu care a prezentat lucrarea “Fountain” (1917), alcatuita dintr-un pisoar. O alta lucrare controversata a lui Duchamp este “L.H.O.O.Q”, respectiv cea care o infatiseaza pe Mona Lisa cu o mustata vopsita intr-un mod dispretuitor.
Ulterior, multi artisti Dada aveau sa recunoasca in curentul imbratisat o iluzie a salvarii ce distrugea totul si care intr-un final n-a reprezentat altceva decat un sacrilegiu.
Curentul s-a manifestat la nivelul mai multor arte precum cele plastice sau cele dramatice, dar si in literatura. Importanta dadaismului a prezentat o natura perpetua, inspirand chiar si curente artistice tarzii. Directia luata de Dadaism in 1924 a dus la coagularea unor curente desprinse din modernism precum suprarealismul, considerat o continuare a Dada, constructivismul sau realismul.
In perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, artistii Dada s-au refugiat in America de Nord, in special din cauza persectutiei naziste, Hitler condamnand manifestarile unei arte “degenerate”.
Dada n-a mai prezentat aceeasi popularitate in perioada postbelica, marcata de optimismul refacerii unei societati distruse de razboi. Valorile Dada aveau sa renasca odata cu izbucnirea razboiului din Vietnam prin inspiratia oferita unor curente precum Pop Art si ulterior conceptualismul, neoconceptualismul sau senzorialismul.
In 2002, un grup de artisti autoproclatati “neo-Dada”, condus de Mark Divo au ocupat Cabaret Voltaire, unde odinioara, fondatorii dadaismului puneau baza acestui curent. Odata evacuati, locul a fost amenajat ca muzeu al dadaismului.

Dada si moda

Societatea antebelica, in care vanitatea domina inclusiv moda, promova o imagine ostentativa in detalii, al carui rol era cel de evidentiere a bogatiei. O alta caracteristica a modei inceputului de secol era rigiditatea, atat in forma vesmantului, cat si in privinta supunerii unor canoane. Mandrele doamne ale Belle Epoque incantau prin siluete fortate, oferite de rochii ce parca le anihila orice incercare de libertate. Excesiv ornamentate si adesea insotite de accesorii ce sfidau regulile unor proportii armonioase prin volum si detaliu, tinutele anilor dinaintea razboiului prezentau un adevarat haos ce se dorea a fi o estetica. Aceste rigori au coexistat cu un sentiment de orgoliu caracteristic unei societati in care mocnea conflictul.
Razboiul a schimbat radical atat conceptul de frumusete, cat si standardele modei, aparand tinute intr-o profunda opozitie cu vesmintele inceputului de secol. Lumea cauta simplitate, inedit si mai ales libertatea de a-si putea evidentia frumusetea. Curentele artistice moderniste au influentat puternic moda interbelica.
Impactul Dada asupra modei poate fi analizat in mai multe dimensiuni, facandu-se apel la crezul ce a dat nastere curentului, la tehnicile folosite in arta, la trasaturile esentiale si la reactiile intampinate. Inspiratia din dadaism a creatorilor de moda, reprezentand fie o declaratie de identitate, fie un tribut adus artistilor curentului, poate fi redus doar la una dintre aceste componente.
Dadaismul a patruns in moda prin anularea regulilor de potrivire a vesmantului cu silueta, ajungandu-se sa fie propuse tinute supradimensionate, lipsite de armonie si de logica.
Nonsensul, valoare puternic imbratisata de dadaisti poate fi redus la respingerea regulilor existente in asortarea cromatica, in combinarea de imprimeuri sau de asocierea de texturi. Aceste tendinte sunt deosebit de actuale in zilele noastre, dupa ce o perioada indelungata de timp au fost de neconceput. Pretentioase si implicit evitate, asemenea practici necesita pe langa un curaj si o aderare deplina la un statut diferit si un simt rar al armoniei in culoare. Un alt plan al nonsensului apare intr-una dintre cele mai apreciate tendinte in moda actuala, respectiv combinarea haotica de stiluri, aparent antagonice. Ignorarea regulilor cu privire la adaptarea tinutei la momentul zilei poate fi de asemenea considerata drept o latura a nonsensului in moda.
Intr-un anturaj din care faceau parte personalitati precum Marcel Duchamp sau Man Ray, Elsa Schiaparelli s-a format ea insasi drept un artist Dada, sfidand regulile modei cu spiritul ludic. Schiaparelli a socat, incantand insa printr-un stil propriu amuzant si optimist.
“Daca o pictura nu socheaza, atunci ea este un nimic”, spunea Marcel Duchamp. Reactiile de revolta intampinate de dadaisti au alimentat geniul creator, crezul protestat cautand adesea sa scandalizeze. Acelasi scop se remarca in randul a numerosi creatori de moda, fiecare dintre ei adepti ai unor miscari diferite, dar avand ca trasatura comuna dorinta de a se impune prin soc.
Operele “ready-made” au influentat stilul unor creatori care au optat pentru utilizarea unor obiecte improprii modei in constructia vesmantului. Totodata, unii designeri ca Hussein Chalayan au propus vesmantul utilitar ce poate fi transformat in masa sau scaun.
Tehnicile folosite in dadaism, ca de exemplu colajele, sunt omniprezente in colectii, creatorii adesea asociind texturi aparent imposibil de alaturat. Tendinta de demolare in moda, regasita si in scoala belgiana precum si in moda japoneza (desi in acest caz altele sunt valorile ce impulsioneaza creatia) este o forma de exprimare artistica venita ca reactie in fata unor fenomene sociale sau specifice modei.
Valoarea fundamentala a dadaismul este cea de protest. Artistii se declarau oponentii burgheziei si materialismului. In moda, s-au evidentiat diversi creatori ce propuneau tinute austere, cu o cromatica sau un decor limitate, care aveau rolul de a transmite un mesaj sau de a evidentia frumusetea purtatoarei, in detrimentul celei proprii piesei. De altfel, minimalismul ca si directie conturata in moda prezinta trasaturi similare cu dadaismul, tocmai prin respingerea ornamentarii adesea inutile.
Materialismul in moda se manifesta in mai multe planuri cum ar fi dorinta de exclusivism ce depaseste normele etice (cel mai fidel exemplu in acest sens fiind practicile opuse ecologiei), supraevaluarea unor creatii ce nu-si justifica valoarea proclamata si accentul pe detalii semnatura in detrimentul partii creative. Curentul “eco-fashion” ce promoveaza case care s-au axat pe fibre naturale de provenienta botanica, precum si tendinta manifestata in randul creatorilor de couture sau high-end de a renunta la folosirea blanurilor, pot fi considerate miscari graitoare in acest sens.
De asemenea, protestele miscarii anticonsumeriste, ce militeaza pentru valoare si abandonul practicilor de manipulare prin puterea logo-ului sunt tangentiale, din punctul de vedere al valorii imbratisate, cu manifestele dadaiste. Dar, daca am considera un alt aspect, inceteaza a mai exista similitudini intre anticonsumerism si dadaism. Dorim arta, nu logo-uri si simboluri de statut, dar in acelasi timp Dada nu era considerata un curent artistic de catre adeptii sai.
Un alt obiect ce ar putea naste ipoteze cu privire la o posibila asemanare cu valorile dadaismului este vesmantul-declaratie, prin care ignorandu-se orice regula se cauta transmiterea unor mesaje si afirmarea unei identitati.

D.S

Popularity: 55% [?]

Related posts:

1. Karim Rashid – frumusete si moda
2. Problemele brand-urilor de moda in plina criza economica