Scoala de stil

Creatoarea de origine koreana Hanii Yoon si-a lansat propria linia in primavara lui 2005, pana in acel moment facand echipa cu sotul ei la brand-ul Y&Kei. Studiind Moda in San Francisco, Hanni pare sa se fi indragostit de aerul boem al orasului, care o inspira pentru a oferi o linie cu influente vintage.
Creatiile Hanii Y sunt sexy printr-un stil lejer, feminin, clasic si usor romantic. Naturaletea pare a fi cuvantul ce caracterizeaza aceasta linie cu inspiratie retro. Se remarca totodata si o usoara inspiratie din garderoba masculina, indulcita insa in linii pentru a oferi o imagine delicata.
Tinutele se regasesc in tonuri calde, feminine, combinate cu nonculori. Piesele pot prezenta de asemenea imprimeuri grafice elaborate si multicolore.
Tricouri optimiste sau camasi delicate sunt ingenios asorate cu pantaloni scurti, corsari sau salvari, sporind caracterul relaxat al brand-ului.
Nota sofisticata a unei linii casual este data de pliuri, ce par a fi un detaliu des intalnit.
Hanii foloseste texturi usoare precum inul, matasea sau lana, transparenta aparand doar ca detaliu decorativ.

D.S

Popularity: 38% [?]

Devine pornografia o arta? Nu cumva dintotdeana a fost, dar noi ne-am temut sa-i recunoastem valoarea, retinuti de niste false pudori? Poate ar parea un pic cam pretentios sa-i oferim acestei industrii un asemenea rang, dar cu toate acestea, pornografia reprezinta o realitate sociala cu un impact foarte puternic in multiple planuri, printre care si moda.
Astazi, industria porno valoreaza peste 10 miliarde $, dupa ce in ultimii 25 de ani a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa. Din 1984, prin intermediul AVN Awards, industria isi premiaza cele mai apreciate nume iar starurile porno se bucura de o mediatizare din ce in ce mai intensa. Mai mult decat atat, multe celebritati ale industriei au facut tranzitia spre filme mainstream, unde nu de putine ori s-au bucurat de critici pozitive. Impactul industriei asupra societati este unul remarcabil, actritele porno reusind sa impuna anumite standarde de frumusete, pe care chiar si persoanele care resping fenomenul pornografiei au ajuns inconstient sa le adopte. In afara de aspectul idealului de frumusete, care inspira o foarte buna forma fizica, sexualitate puternica si o imagine de cele mai multe ori plastica si in rare cazuri rafinata, industria porno a influentat stilul unei societati prin patrunderea in colectiile de couture cu anumite elemente specifice.
Avantul cunoscut de industria porno in perioada sfarsitului anilor ’60-mijlocul anilor ’80, cunoscuta ca Epoca de Aur a pornografiei, a scos aceasta lume din obscuritatea in care fusese aruncata de societatea puritana. Acestia au fost anii in care a aparut conceptul de “star porno” si in care industria a devenit mult mai vizibila, influentand diverse alte aspecte ale societatii.
Conceptul de pornografie este unul specific epocii victoriene (1837-1901), caracterizate printr-o sobrietate excesiva, data de promovarea unui stil conservator si auster in mentalitatea nationala.
Poate ca inainte de a ne referi la influenta culturii porno in creatiile designerilor, ar trebui sa consideram oda adusa erotismului, acest element adesea intarind imaginea de femeie puternica propusa in diverse colectii.
In ultimele decenii, societatea a devenit mult mai liberala, acceptand anumite fenomene care odinioara erau considerate adevarate tabu-uri. Aceasta tendinta s-a resimtit si in moda, societatea acceptand si imbratisand tinute din ce in ce mai revelatoare sau care evocau anumite practici pe care multi le puteau considera obscene. Cand Louis Reard a lansat in 1946 bikini, n-a gasit niciun model dispus sa prezinte noul costum de baie, fiind nevoit sa apeleze la o stripteuza, Micheline Bernardini. Astazi nuditatea, explicit expusa sau subtil ascunsa de transparenta, apare destul de des pe poodiumurile de couture, tinutele din ce in ce mai revelatoare lasand sa se vada parti ale corpului incarcate de erotism, precum zona sanilor sau cea a coapselor.
Vivienne Westwood, un geniu al modei care a avut curajul sa darame multiple bariere, a fost cea care a prezentat pentru prima oara lenjeria intima ca tinuta de exterior sau suprapusa acesteia. Desi pentru mult timp a fost considerata o practica nepermisa, in ultimele decenii expunerea lenjeriei intime a devenit ceva acceptat, cu toate ca acesta “miscare stilistica” nu se debaraseaza de caracterul vulgar. Balansand cu tinute sobre sau din contra, alimentat caracterul scandalos al creatiilor in sine, lenjeria intima devine vizibila in colectii semnate Dior, Marc Jacobs, Giambattista Valli sau Cavalli.

Texturile intalnite in piesele specifice culturii porno pot fi impartite in doua mari categorii, in functie de tipul acestora. Astfel, in cazul soft-porn, in care actritele seduc prin feminitate si o imagine glamour, se regasesc materiale usoare precum dantela, voalul, cu scopul de a incita prin transparenta, satinul, nylonul, spandexul sau plasa. Industria porno mai urmeaza o directie principala, in care se face apel la agresivitate si in care pot fi intalnite materiale precum pielea, latexul, PVC-ul, ce vin accesorizate de curele, lanturi, catuse, laturi etc.
Facand obiectul studiilor clinice, antropologice sau sociale, fetisismul reprezinta atractia care obiecte, situatii sau parti ale trupului (partialism) ce in mod obisnuit nu se caracterizeaza printr-o incarcatura sexuala. De obicei, cele mai frecvente fetisuri vestimentare sunt cele legate de tocurile foarte inalte, pantofii stilettos sau cizmele foarte lungi, ce depasesc nivelul genunchiului starnind adevarate slabiciuni. Daca aceste accesorii vin insotite de ciorapi cu portjartier sau sosete fine, efectul creste in intensitate. O alta piesa care pe langa rolul de modelare a siluetei, naste adevarate pasiuni, este corsetul, ce sugereaza delicatete dar in acelasi timp si fertilitate, prin evidentierea sanilor. Accesorii precum zgarda, specifica in special culturii punk si emblematica pentru stilul gothic atrag datorita ideii induse de supunere.
Diverse case au cochetat cu fetisismul in colectiile proprii. Christian Loubutin, Givenchy, Miu Miu, Narciso Rodriguez, Thakoon, Herve Leger sunt doar cateva nume.

Strans legat de fetisism este si practica roleplay, in care unul din parteneri sau ambii aleg sa personifice anumite situatii pentru a-si satisface anumite fantezii. Astfel, in show-uri erotice, in filme XXX, in cluburi de striptease sau pur si simplu in dormitoarele unor cetateni obisnuiti putem intalni costume sau uniforme stilizate de politist, asistenta medicala, mireasa, eleva, supereroina (in special cele tip Catwoman) sau chiar calugarita. Avand in vedere ca aceasta tendinta de a juca un rol este inainte de toate o practica proprie actoriei, asemenea costume nu sunt atat de contoversate ca alte tinute si accesorii tiice culturii porno. Acesta este motivul pentru care numerosi desgineri precum Dsquared2, John Richmond, John Galliano pentru Dior s-au inspirat din aceste costume pentru colectiile propuse.

Idealul puritatii si al tineretii a dezvoltat un adevarat cult pentru frumusetea ingenua, dar cu o usoara doza de perversitate a Lolitei. La granita dintre o declaratie de identitate sau un act roleplay, imaginea adolescentina a topit multe inimi. Popularitatea filmelor teen-porn n-are rost sa fie mentionata, insa dorinta acuta de reintoarcere la o frumusete proaspata si aparent inocenta, da. Alaturand unei imagini naturale tinute tipice garderobei fetitelor si adolescentelor, dar stilizate astfel incat sa prezinte un caracter cat mai senzual si revelator, se obtine unul dintre cele mai ravnite tipuri de frumusete. Lolita a cucerit podiumurile, seducand din colectii semnate Alexander McQueen, Moschino, Miu Miu sau Charles Anastase.

In antiteza cu ingenua copila gasim imaginea dominatoarei, cel mai adesea in costume ce-i subliniaza statutul si puterea, conferindu-i inaltime si o alura intimidanta. In nuante inchise, in special in negru, prezinta un stil atragator fie printr-o sexualitate agresiva data de tinute ce inspira flagelarea, fie printr-un costum sobru care sa sugereze teama si supunerea. Cliseul dominatoarei este strns legat de emanciparea si puterea feminina, concepte puternic imbratisate de casele de couture. Dominatoarea impune respect de pe podiumurile D&G, Jean Paul Gaultier, Givenchy sau Antonio Berrardi.

O continua lupta pentru putere se regaseste in practicile BDSM (bondage-domination-sadism-masochism). Accesorii specifice acestor practici, precum curelele cu un caracter agresiv sau lanturile fiind des intalnite in colectiile creatorilor.
Unul dintre sub-genurile pornografiei impune o estetica total diferita. Desi imaginea promovata nu-i apartine in totalitate, fiind preluata din culturile punk, emo, rave, indie sau din stilul gothic, Alt Porn ofera noi standarde prin actritele tatuate (de cele mai multe ori pe portiuni mari ale corpului), amatoare de piercing-uri si cu un look usor sinistru prin tunsori rebele si par vopsit in nuante de negru sau culori electrice, machiaj excesiv in tonuri inchise si chiar si cicatrice. Foarte popular in randul tinerilor, care relationeaza profund cu acest gen, alt porn ofera o imagine in care sunt combinate piese specifice acestor subculturi (jachete de piele, lanturi etc) cu ciorapi plasa sau rupti pentru a alcatui un model.
Pe langa adoptarea acestor elemente, casele de moda se inspira din cultura porno si in ceea ce priveste teatralitatea prezentarilor de moda.
Cu toate acestea, pe langa curaj, pentru a include elemente inspirate din aceasta lume in propria garderoba este necesar un echilibru dat de piese sau tinute temperate.

D.S

Popularity: 100% [?]

Dadaismul, curent aparut in Zurich in perioada Primului Razboi Mondial manifesta o viziune artistica opusa standardelor vremii, prin care adeptii isi exprimau protestul fata de izbucnirea razboiului, atitudinea antiburgheza dar si ironia vis a vis de valorile lipsite de sens ale societatii. Abordarea artistilor implicati, originari din Europa si America de Nord, era una usor anarhica, ei considerand mentalitatea coloniala germenele razboiului, iar conformistul lumii intelectuale, combustibilul atitudinii beligerante. De altfel, adeptii nu se considerau implicati in arta, ci intr-o lupta impotriva razboiului.
Respingand standardele artistice ale vremii, dadaismul a aparut drept un curent ilogic, irational, ce se caracteriza prin haos. Artistii Dada optau intr-un mod voit pentru valori opuse celor ce caracterizau arta, intr-o incercare de a distruge cultura si estetica traditionale. Ei isi numeau viziunea “anti-arta”. Reactiile critice nu au intarziat sa apara, acestea dezaproband vehement, prin recenzii dure, orice valoare artistica incadrata in dadaism.
Dupa unele pareri, denumirea “Dada” este artibuita artistilor de origine romana, Tristan Tzara si Marcel Janco ce au folosit aceasta expresie provenita din alaturarea cuvantului “da”, de afirmatie, dar intr-un sens ironic. O alta versiune semnaleaza povestea unei adunari artistice din 1916 la Zurich, unde injunghind un dictionar Francez-German si alegand cuvantul indicat de varful cutitului, artistii au descoperit termenul “dada” ce desemna calutul de lemn. Notiunea, considerata drept puerila dorea sa sublinieze pierderea insemnatatii ce caracteriza odinioara cultura. Alti istorici insa considera aceasta denumire drept una nonsensuala.
Exprimandu-si dezaprobarea fata de interesele care au dus la izbucnirea Primului Razboi Mondial, un grup de artisti organizau intalniri in Cabaret Voltaire din Zurich in 1916. Din cadrul acestora faceau parte scriitori, poeti, eseisti, pictori si artisti grafici. Nasterea curentului Dada pare a fi avut loc pe data de 6 octombrie 1916, desi multi atribuie artistilor modernisti de origine romana Tristan Tzara, Marcel Janco si Arthur Segal meritele pentru bazele acestei miscari. Manifestarea acestui curent in Romania dateaza inca dinaintea razboiului, insa dezvoltarea sa a avut loc pe teritoriul elvetian.
Tristan Tzara a mentinut actual interesul artistilor Dada din Franta prin legatura cu activitatea artistica manifestata la Zurich, intretinand corespondenta cu diversi membrii francezi ai curentului, precum Guillaume Apollinaire, André Breton, Max Jacob sau Clément Pansaers.
Artistii Dada si-a facut cunoscuta public viziunea prin prezentarea operelor in cadrul Salon des Independents, din 1921.
Un alt oras in care artistii Dada si-au gasit refugiul a fost New York-ul, unde membrii marcanti ai curentului ca Marcel Duchamp sau Francis Picabia l-au intrunit pe Man Ray, o alta figura emblematica a artei sec. XX. Intalnirile Dada aveau loc in galeria lui Alfred Steiglitz si in stidioul lui Walter Arensbergs. Baroana Elsa von Freytag-Loringhoven este considerate insa dintre una dintre pionierii curentului Dada in Statele Unite.
La intrunirile artistilor Dada se opta pentru muzica traditionala africana sau jazz. Specifica acestui curent este si poezia sunet, dezvoltata de catre Kurt Schwitters.
Apogeul dadaismului s-a evidentiat intre anii 1916-1922, desi se presupune ca acest curent artistic ar fi continuat spre 1950.
(Non) Arta Dada se baza pe respingerea oricaror reguli, principiu ce avea sa atraga reactii puternice. Curentele despre care se poate spune ca au influentat dadaismul sunt expresionismul si pe un plan secundar futurismul si cubismul.
Figurile reprezentative ale curentului Dada manifestat in artele vizuale sunt Hugo Ball, Marcel Janco, Jean Arp, Marcel Duchamp (Jucatorii de sah -1911), Kurt Schwitters (Merz163-1920, Merz199 -1921), Raoul Hausmann, Jean Heartfield, Hannah Hoch, Francis Picabia (Un tablou foarte rar pe Pamant-1915, Parade Amoureuse -1917, Machine Turn Quickly-1917, Dada Movement -1919, Copilul carburator-1919), Sophie Tauber-Arp, Max Ernst (Masinuta contruita de insusi Minimax Dadamax 1919-1920), Beatrice Wood, Alfred Steiglitz, Hans Richter, Otto Dix sau Man Ray.
Spre deosebire de francezi si americani, germanii nu au manifestat pareri radicale legate de razboi, concentrandu-se asupra temelor politice si sociale. Jean (Hans) Arp a fost cel care a introdus dadaismul in Germania. Una dintre cele mai controversate expozitii Dada a fost cea din 1920 de la Cologne, organizata de artisti precum Ernst, Baargeld sau Arp, prin care adeptii curentului isi manifestau sentimentele antiburgheze. Cu toate acestea, a existat un pictor pe numele sau Gerge Grosz, care servind pe front si vazand cu proprii ochi ororile razboiului, si-a dedicat stilul unei lupte radicale impotriva a tot ce putea fi incadrat in nationalism si valoare burgheza. Protestul sau era unul sumbru, apeland la concepte precum moartea, apocalipsa, lacomia sau desfraul carnal in panzele sale. Artistul avea sa-si manifeste ulterior protestul si contra regimului hitlerist.

Luptand impotriva valorilor ce au manat declansarea razboiului, respectiv nationalismul si setea de bogatie, artistii vizuali Dada s-au indreptat spre sansa si nonsens. Intr-o lume confuza, distrusa de razboi, in care multi artisti si iubitori de frumos au fost martorii atrocitatilor petrecute pe front, Dada reprezenta un curent in ale carui set de valori acestia isi gaseau un refugiu.
Preluand tehnicile de colaj specifice cubismului, dadaistii au extins surse folosite incorporand si alte materiale in suport de hartie precum biletele, ambalajele sau hartile, pentru a contura aspecte ale vietii. O figura emblematica pentru acest stil este Kurt Schwitters, ale carui opere erau in totalitate alcatuite din colaj, refuzand sa foloseasca pictura si panza. Alte tehnici secundare ale colajului au fost fotomontajul sau asamblarea (in 3D).
Alte produse artistice specifice dadaismului sunt asa-numitele opere “Ready-made” (gata facute), prin stilizarea altor obiecte ce aveau deja o existenta proprie, in incercarea de a devia functia lor practica spre o exprimare artistica. Marcel Duchamp (Bottle Dryer-1914, In Advance of the Broken Arm-1915, Fresh Widow -1920) este unul dintre artistii care isi exprimau viziunea in acest sens, urmat de Joseph Beuys. In operele sale timpurii, Duchamp a experimentat fauvismul, post-impresionismul si cubismul. Debutul sau ca artist ce va folosi obiecte gata prelucate a avut loc sub pseudonimul “R.Mutt”, cu care a prezentat lucrarea “Fountain” (1917), alcatuita dintr-un pisoar. O alta lucrare controversata a lui Duchamp este “L.H.O.O.Q”, respectiv cea care o infatiseaza pe Mona Lisa cu o mustata vopsita intr-un mod dispretuitor.
Ulterior, multi artisti Dada aveau sa recunoasca in curentul imbratisat o iluzie a salvarii ce distrugea totul si care intr-un final n-a reprezentat altceva decat un sacrilegiu.
Curentul s-a manifestat la nivelul mai multor arte precum cele plastice sau cele dramatice, dar si in literatura. Importanta dadaismului a prezentat o natura perpetua, inspirand chiar si curente artistice tarzii. Directia luata de Dadaism in 1924 a dus la coagularea unor curente desprinse din modernism precum suprarealismul, considerat o continuare a Dada, constructivismul sau realismul.
In perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, artistii Dada s-au refugiat in America de Nord, in special din cauza persectutiei naziste, Hitler condamnand manifestarile unei arte “degenerate”.
Dada n-a mai prezentat aceeasi popularitate in perioada postbelica, marcata de optimismul refacerii unei societati distruse de razboi. Valorile Dada aveau sa renasca odata cu izbucnirea razboiului din Vietnam prin inspiratia oferita unor curente precum Pop Art si ulterior conceptualismul, neoconceptualismul sau senzorialismul.
In 2002, un grup de artisti autoproclatati “neo-Dada”, condus de Mark Divo au ocupat Cabaret Voltaire, unde odinioara, fondatorii dadaismului puneau baza acestui curent. Odata evacuati, locul a fost amenajat ca muzeu al dadaismului.

Dada si moda

Societatea antebelica, in care vanitatea domina inclusiv moda, promova o imagine ostentativa in detalii, al carui rol era cel de evidentiere a bogatiei. O alta caracteristica a modei inceputului de secol era rigiditatea, atat in forma vesmantului, cat si in privinta supunerii unor canoane. Mandrele doamne ale Belle Epoque incantau prin siluete fortate, oferite de rochii ce parca le anihila orice incercare de libertate. Excesiv ornamentate si adesea insotite de accesorii ce sfidau regulile unor proportii armonioase prin volum si detaliu, tinutele anilor dinaintea razboiului prezentau un adevarat haos ce se dorea a fi o estetica. Aceste rigori au coexistat cu un sentiment de orgoliu caracteristic unei societati in care mocnea conflictul.
Razboiul a schimbat radical atat conceptul de frumusete, cat si standardele modei, aparand tinute intr-o profunda opozitie cu vesmintele inceputului de secol. Lumea cauta simplitate, inedit si mai ales libertatea de a-si putea evidentia frumusetea. Curentele artistice moderniste au influentat puternic moda interbelica.
Impactul Dada asupra modei poate fi analizat in mai multe dimensiuni, facandu-se apel la crezul ce a dat nastere curentului, la tehnicile folosite in arta, la trasaturile esentiale si la reactiile intampinate. Inspiratia din dadaism a creatorilor de moda, reprezentand fie o declaratie de identitate, fie un tribut adus artistilor curentului, poate fi redus doar la una dintre aceste componente.
Dadaismul a patruns in moda prin anularea regulilor de potrivire a vesmantului cu silueta, ajungandu-se sa fie propuse tinute supradimensionate, lipsite de armonie si de logica.
Nonsensul, valoare puternic imbratisata de dadaisti poate fi redus la respingerea regulilor existente in asortarea cromatica, in combinarea de imprimeuri sau de asocierea de texturi. Aceste tendinte sunt deosebit de actuale in zilele noastre, dupa ce o perioada indelungata de timp au fost de neconceput. Pretentioase si implicit evitate, asemenea practici necesita pe langa un curaj si o aderare deplina la un statut diferit si un simt rar al armoniei in culoare. Un alt plan al nonsensului apare intr-una dintre cele mai apreciate tendinte in moda actuala, respectiv combinarea haotica de stiluri, aparent antagonice. Ignorarea regulilor cu privire la adaptarea tinutei la momentul zilei poate fi de asemenea considerata drept o latura a nonsensului in moda.
Intr-un anturaj din care faceau parte personalitati precum Marcel Duchamp sau Man Ray, Elsa Schiaparelli s-a format ea insasi drept un artist Dada, sfidand regulile modei cu spiritul ludic. Schiaparelli a socat, incantand insa printr-un stil propriu amuzant si optimist.
“Daca o pictura nu socheaza, atunci ea este un nimic”, spunea Marcel Duchamp. Reactiile de revolta intampinate de dadaisti au alimentat geniul creator, crezul protestat cautand adesea sa scandalizeze. Acelasi scop se remarca in randul a numerosi creatori de moda, fiecare dintre ei adepti ai unor miscari diferite, dar avand ca trasatura comuna dorinta de a se impune prin soc.
Operele “ready-made” au influentat stilul unor creatori care au optat pentru utilizarea unor obiecte improprii modei in constructia vesmantului. Totodata, unii designeri ca Hussein Chalayan au propus vesmantul utilitar ce poate fi transformat in masa sau scaun.
Tehnicile folosite in dadaism, ca de exemplu colajele, sunt omniprezente in colectii, creatorii adesea asociind texturi aparent imposibil de alaturat. Tendinta de demolare in moda, regasita si in scoala belgiana precum si in moda japoneza (desi in acest caz altele sunt valorile ce impulsioneaza creatia) este o forma de exprimare artistica venita ca reactie in fata unor fenomene sociale sau specifice modei.
Valoarea fundamentala a dadaismul este cea de protest. Artistii se declarau oponentii burgheziei si materialismului. In moda, s-au evidentiat diversi creatori ce propuneau tinute austere, cu o cromatica sau un decor limitate, care aveau rolul de a transmite un mesaj sau de a evidentia frumusetea purtatoarei, in detrimentul celei proprii piesei. De altfel, minimalismul ca si directie conturata in moda prezinta trasaturi similare cu dadaismul, tocmai prin respingerea ornamentarii adesea inutile.
Materialismul in moda se manifesta in mai multe planuri cum ar fi dorinta de exclusivism ce depaseste normele etice (cel mai fidel exemplu in acest sens fiind practicile opuse ecologiei), supraevaluarea unor creatii ce nu-si justifica valoarea proclamata si accentul pe detalii semnatura in detrimentul partii creative. Curentul “eco-fashion” ce promoveaza case care s-au axat pe fibre naturale de provenienta botanica, precum si tendinta manifestata in randul creatorilor de couture sau high-end de a renunta la folosirea blanurilor, pot fi considerate miscari graitoare in acest sens.
De asemenea, protestele miscarii anticonsumeriste, ce militeaza pentru valoare si abandonul practicilor de manipulare prin puterea logo-ului sunt tangentiale, din punctul de vedere al valorii imbratisate, cu manifestele dadaiste. Dar, daca am considera un alt aspect, inceteaza a mai exista similitudini intre anticonsumerism si dadaism. Dorim arta, nu logo-uri si simboluri de statut, dar in acelasi timp Dada nu era considerata un curent artistic de catre adeptii sai.
Un alt obiect ce ar putea naste ipoteze cu privire la o posibila asemanare cu valorile dadaismului este vesmantul-declaratie, prin care ignorandu-se orice regula se cauta transmiterea unor mesaje si afirmarea unei identitati.

D.S

Popularity: 55% [?]

Fondata in 2006, Ohne Titel este colaborarea a doua prietene si foste college de la Parsons, Flora Gil si Alexa Adams.
Definitorii pentru Ohne Titel sunt liniile precise in model, colaj si imprimeuri. Tendinta celor mai recente colectii este cea de abordare a asimetriei.
Se remarca unele influente din moda masculina la nivelul unor tinute indulcite prin alura nonsalanta si nuantele calde. Costumele propuse prezinta o combinatie intre sacouri incheiate pe o parte si pantaloni skinny sau salvari.
Cromatica este limitata pe colectie, insa pot fi intalnite imprimeuri grafice multicolore si complexe pe fond negru sau la nivelul intregii piese.
Este folosit colajul de materiale ale caror alaturare poate parea nepotrivita, precum cea dintre jerseu, latex si voal. O alta tehnica des intalnita este trapajul.
Ohne Titel propune de asemenea un stil ce echilibreaza modelul tineresc cu nuantele terne.

D.S

Popularity: 14% [?]

Absolvent al Central Saint Martins in anul 2003, creatorul britanic Gareth Pugh (n.1981) a intrat in lumea artistica inca de la frageda varsta de 14 ani, cand realiza costume de scena pentru English National Youth Theatre. Dupa terminarea studiilor, Gareth a efectuat un stagiu in echipa lui Rick Owens.
Creatorul isi descrie stilul ca fiind legat de lupta dintre lumina si intuneric. Aceasta este probabil explicatia pentru care designerul adopta absenta culorii, axandu-se pe combinarea jocurilor intre nonculori si nuante metalizate. Imprimeurile geometrice amintesc de op art.
Debutul sau in moda a avut loc in anul 2005, Pugh bucurandu-se inca de la prima sa colectie de succes critic. Printre sustinatorii tanarului designer se numara si Anna Wintour, recenziile colectilor sale in Vogue exprimand ovatii. Datorita naturii tinutelor sale, acestea nu au putut fi achizitionate pana in 2007.
Inainte de a fi creator de moda, Gareth Pugh este un artist ce propune o imagine abstracta, inabordabila, prin tinute-declaratie. Foarte putine dintre creatiile Gareth Pugh sunt purtabile, designerul fortand limitele modei spre o forma de exprimare in care privitorul, confuz, e liber sa imbratiseze orice fel de semnificatie.

Modelele evoca utopia unei lumi a basmelor sau din cultura SF. Din similitudinea cu imaginea de stapana sau de razboinica, precum si din inspiratia gotica, medievala sau masculina, reiese ca ideea centrala a creatiilor lui Pugh este puterea.
Asemenea creatii extreme nu puteau fi prezentate decat prin apelul la spectacol.
Pugh alege constructia vesmantului, supradimensionand unele portiuni precum gulerele, umerii sau manecile.
Fantezia este dusa la extrem chiar si in selectia texturilor, Pugh folosind materiale dintre cele mai variate, precum matasea, blana, pielea, latexul, parul sintetic, plasticul, PVC, plasa sau zalele, in combinatii stranii. Decorul este dat din colaj, frige sau lanturi.
Transparenta capata o noua dimensiune, fiindu-i modificat rolul de atractie spre o insemnatate bruta, necizelata si usor solemna, de expunere sincera a individului, ca intreg format din dualitatea bine-rau.
Printre vedetele care au apelat la creatii semnate Gareth Pugh pot fi mentionate Kylie Minogue, Roisin Murphy, Lady Gaga sau Beyonce.

D.S

Popularity: 22% [?]

Brand-ul fondat in anul 2002 de mogulul modei Michael Ball, un pasionat al ciclismului, a atras o colaborare cu una dintre cele mai influente fashion icons ale momentului, respectiv Victoria Beckham. Lansat pe piata denimului high end, Rock & Republic s-a extins apoi in mai multe segmente specifice industriei modei.
Stilul brand-ului este unul punk-glam, sexy fara a forta limitele. Declaratia de stil este adresata unei femei puternice, senzuale, constienta de capacitatea sa de seductie si pregatita sa straluceasca.
Stilul Rock & Republic este influentat si de garderoba masculina, brand-ul prezentand in diverse colectii costumul barbatesc stilizat. O alta sursa de inspiratie este stilul anilor ’70-’80.
Tinutele evidentiaza linia corpului, pentru seara fiind propuse rochiile cambrate.

Cromatica oscileaza intre culori vii precum rosul, albastrul sau violetul si combinatia diverselor tonuri de negru cu nuante metalizate sau care prezinta irizatii. Colectiile Rock & Republic promoveaza in general tinute in tonuri uni, dar cu toate acestea pot fi intalnite imprimeuri de tip animal print sau abstracte, dar si decorul dat de dantela aplicata pe satin.
Creatiile se regasesc in texturi precum denimul, matasea, satinul, dantela, blana pentru o completare a piesei sau pielea. Aceasta din urma este folosita la haine ce capata o alta dimensiune, Rock and Republic redefinind piese precum jacheta sau pardesiul din piele.
Accesorizarea agresiva prin lanturi, curele metalice, centruri apropiate de waspie sau palarii echilibreaza unele tinute in care simplitatea sa gaseste fie prin asortarea monocromatica, fie prin model.
Cele mai des intalnite tehnici sunt decupajul ce ofera o imagine nonsalanta si rebela, precum si drapajul la nivelul tinyelor fluide, vaporoase, ce atrag printr-un look feminin.
Michael a fost distins in anul 2007 cu un premiu din partea Council of Fashion Designers of America.

D.S

Popularity: 29% [?]

Creatorul francez Lucien Lelong ramane un exemplu pentru implicarea intr-o cauza, pentru talentul antreprenorial, dar si pentru cele 110 colectii cu care s-a mentinut drept unul dintre cei mai cautati couturieri ai perioadei interbelice.
Lucien Lelong s-a nascut in anul 1889 la Paris. Initial, couturierul s-a indreptat spre o cariera economica, fiind absolventul Inaltelor Studii Comerciale in Paris. Fiul unui propietar de magazine textile, Lucien Lelong a fost atras de domeniul couture-ului, infiintandu-si casa de moda in 1919. Desi prima sa colectie a fost gata in 1914, la un an dupa terminarea studiilor, lansarea acesteia a trebuit amanata in urma mobilizarii sale pe front. Un urma curajului sau in lupta, creatorul a primit Crucea de Razboi.
Stilul Lelong a devenit popular in perioada interbelica, publicul fiind cucerit de creatiile ce seduceau prin culoare si calitatea materialelor, chiar daca nu prezentau un design inovator. Creatorul urma liniile impuse de vreme, concentrandu-se insa asupra lucraturii.
Lucien Lelong a fost insa un pionier in strategiile de afaceri, fiind primul creator care a lansat o linie de buget, intitulata Edition, in 1933.

Ca avanpremiera pentru Noua Imagine specifica perioadei postbelice, Lelong a prezentat publicului tinutele bazate pe o talie definita si fusta ampla.
Din echipa lui Lucien Lelong au facut parte creatori precum Christian Dior, Pierre Balmain, Nadine Robinson si Hubert de Givenchy. Se pare ca pare ca activitatea acestora era coourdonata de catre Lelong, care nu se implica prin desenul schitelor, ci doar prin mentinerea unui stil unitar a colectiilor casei.
Dupa razboi, colectiile Lelong propuneau rochii-creion sau costume cu waspie (corset la nivelul taliei) si umeri patrati.
Lucien Lelong era cautat de o clientela formata din nobilime, membre ale inaltei societati, ale lumii artistice si nume din showbiz precum Greta Garbo sau Gloria Swanson.
Aportul lui Lucien Lelong la dezvoltarea industriei modei franceze a fost colosal, datorita eforturilor intreprinse pentru mentinerea caselor pariziene deschise in timpului celui de-al Doilea Razboi Mondial, creatorul ocupand intre anii 1937-1947 pozitia de presedinte al Chambre Syndicale de la Couture. In timpul ocupatiei naziste, germanii doreau deschiderea caselor de couture in Berlin, fapt ce a fost impiedicat prin implicarea diplomatica a creatorului.
De asemenea, pentru a demonstra ca industria modei este inca fiabila, Lelong a trimis creatii couture in New York, reusind sa atraga clienti americani spre Paris, in ciuda drumului anevoios printr-o ruta ocolitoare prin Italia.
In urma eforturilor sale, Lucien Lelong a salvat slujbele a 12 000 de lucratori din industria modei, ce urmau sa fie detasati spre industria de razboi.
Lucien Lelong s-a retras din activitate in anul 1948, in urma sanatatii subrede. Creatorul a incetat din viata 10 ani mai tarziu.

D.S

Popularity: 7% [?]

Istoria modei il semnalaza pe marele couturier Jacques Doucet drept un model pentru alti creatori, dar si drept un pionier in lansarea de piese vestimentare si de tehnici de realizare ale culorii.
Inclinatia lui Jacques Doucet spre couture pare a fi influentata si de familia sa, creatorul nascandu-se in anul 1853 intr-o familie prospera ce detinea afaceri in domeniul tesaturilor si al lenjeriei.
Jacques Doucet a debutat in moda prin deschiderea unui salon in 1871, el mostenind de la bunici afacerea familiei inainte de implinirea varstei de 20 de ani. Patru ani mai tarziu, Maison Doucet isi deschidea portile publicului doritor de creatii vestimentare deosebite. Cu toate acestea, anumiti istorici ai modei considera anul 1816 drept cel al infiintarii Casei Doucet, de catre Antoine Doucet si sotia sa.
Creatiile semnate Jacques Doucet se regaseau in tonuri pastelate, tratate delicat pentru obtinerea nuantelor iridiscente si se remarcau printr-o ornamentare excesiva. Un alt element emblematic al pieselor Doucet era folosirea broderiilor in motive florale sau figurative, prezentand imagini de insecte.
Couturierul folosea materiale nobile si delicate precum dantela, satinul, matasea si voalul. Doucet se remarca si prin modul in care folosea blana in creatiile sale, facand-o sa para un material usor, venit in completarea texturilor fragile si delicate prezente in piesele sale.

Pe langa tinute de ceai sau de gala, Jacques Doucet a impus si costumul de port cotidian, ce se remarca printr-o croiala calitativa.
Cu stilul sau, Jacques Doucet a cucerit divele momentului precum Cecile Sorel, Rejane sau Sarah Bernhardt, pentru care crea tinute cu adevarat spectaculoase. Pe langa actritele indragite ale inceputului de secol, couturierul a avut onoarea sa imbrace membre ale familiilor regale si ale inaltei societati. La sfarsitul secolului al XIX-lea, creatiile Doucet erau exportate puternic in Statele Unite.
Stilul sau bazat pe décor nu a mai fost cautat in anii ’20, perioada in care publicul se indrepta spre simplitate, facand ca geniul sau creator sa fie treptat uitat.
Un pasionat al artei, creatorul a adunat o colectie remarcabila de opere postimpresioniste si cubiste, din care face parte si “Domnisoarele din Avignon” a lui Pablo Picasso. Totodata, Jacques Doucet reusit sa stranga doua biblioteci ce cuprindeau manuscrise ale mai multor scriitori contemporani. Pasiunea sa pentru arta a reprezentat o puternica influenta asupra stilului sau, creatorul gasindu-si inspiratia mai ales in picturile sec. XVII-lea si cel al XVIII-lea.
Casa Doucet a reprezentat cadrul in care Paul Poiret si Madeleine Vionnet s-au format in couture.
La moartea sa, in 1929, creatorul a donat colectia de volume de arta si cercetare Universitatii din Paris, care in onoarea sa a infiintat Libraria Literara Jacques Doucet.
Dupa ce creatorul a incetat din viata, Maison Doucet a fuzionat cu Doeuillet, pentru ca in 1932, casa nou creata sa-si inchida portile.
Muzeul Louvre va gazdui in 2011 un expozitie de anvergura, ce va prezenta colectii de moda, arta si mobilier, in care sunt implicati chiar si descendenti din familia marelui couturier.

D.S

Popularity: 10% [?]

Una dintre pionierii tranzitiei de la haute couture spre prêt-a-porter, Madeleine Cheruit a fost un adevarat mentor pentru alti creatori ai vremii, dar si un model pentru generatiile urmatoare de artisti. Madame Cheruit a fost cea care a incurajat talentul din marele couturier Paul Poiret, pe atunci un tanar promitator. De asemenea, Louise Boulanger, o celebra creatoare din perioada interbelica a facut parte din echipa Casei Cheruit.
Madeleine Cheruit si-a facut ucenicia in cadrul Raudnitz, pentru ca in jurul anului 1906 sa-si deschida casa de moda, devenita foarte populara in perioada Belle Epoque.
In perioada declansarii Primului Razboi Mondial, publicul apela la Madeleine Cheruit pentru tinute de plimbare. Spre deosebire de alte case, Cheruit a reusit sa-si mentina portile deschise si pe perioada razboiului.
Stilul Cheruit, bazat pe o ornamentare excesiva, ofera o imagine remarcabila prin opulenta. Tinutele propuse se defineau prin broderii si elemente decorative.

Creatiile Cheruit prezentau texturi ca taffeta, lame sau voal, pentru a sugera jocul de lumini.
Intoarcerea publicului spre simplitate, ceea ce a dus la ascensiunea Casei Chanel, a reprezentat declinul profesional al creatoarei. Chiar daca in jurul anului 1925 Casa a prezentat publicului o rochie inspirata din cubism, un curent popular in acea perioada, stilul casei a continuat sa fie considerat demodat.
Madeleine Cheruit s-a retras din activitate in 1923, iar casa sa a fost preluata in 1935 de catre Schiaparelli. In acelasi an, 1935, Madeleine Cheruit a incetat din viata.
Maison Cheruit a fost redeschisa in anul 2008.

D.S

Popularity: 25% [?]

Nascut in Londra in 1891, avand origini irlandeze si franceze, Edward Molyneux avea sa cucereasca Parisul, devenind un nume important pe scena modei interbelice.
Desi avea sa cunoasca succesul in calitate de designer vestimentar, Edward Molyneux s-a dedicat initial ilustratiilor. Servind pe frontul Primului Razboi Mondial in grad de capitan, artistul este grav ranit, pierzandu-si un ochi.
Creatorul englez si-a deschis casa de moda in 1919, dupa ce a facut parte din echipa Casei Lucile intre anii 1911-1914. In echipa doamnei Duff-Gordon a ajuns in urma castigarii unui concurs in anul 1911, prin care artistul a impresionat juriul cu schita unei rochii de seara.Molyneux s-a extins apoi pe Coasta de Azur (la Cannes si Monte Carlo) si in Londra.
Edward Molyneux a ramas in istorie pentru dictonul “niciodata nu esti prea bogat sau prea slab”, precum si pentru impunerea unei imagini rafinate la granita cu scandalosul.
Creatorul, adeptul unui stil minimalist, in antiteza cu ornamentarea emblematica liniei Lucile, se concentra asupra evidentierii siluetei, mizand pe frumusetea trupului, ce o depasea pe cea a decorului. Sobritetatea Casei Molyneux se regasea si in paleta de culori axata pe nuante de negru, bleumarin si tonuri neutre. Compleurile create de Molynuex prezentau o asortare discreta a tonurilor.
Molyneux acorda o deosebita atentie croielii, care distingea tinuta. Precia liniei pare a fi semnatura acestuia. Dintre piesele celebre semnate Molyneux pot fi mentionate fustele plisate, rochia neagra sau tinutele de inspiratie orientala cu imprimeu cu motiv de bambus.
Printre clientele sale se numarau membre ale inaltei societati sau dive ca Greta Garbo, Gertrude Lawrence, Margaret Leighton sau Vivien Leigh.

Molyneux si-a mutat casa de moda in Londra pe perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, intorcandu-se in 1946 in capitala Frantei. S-a retras de la carma casei de couture in 1950, lasandu-l pe Jacques Griffe la carma departamentului creativ. Couturierul a revenit insa in 1964 printr-o linie prêt a porter, numita Studio Molyneux. S-a ocupat de aceasta casa 5 ani, pana cand s-a retras in 1969, lasand departamentul creativ varului sau, John Tullis pana s-a inchis in 1977.
Edward Molyneux s-a dedicat totodata si picturii si colectiilor de arta, ce includeau opere semnate Picasso, Monet, Manet sau Renoir.
Creatorul a incetat din viata la data de 23 martie 1974.
In prezent, casa Molyneux este axata pe productia de parfumuri.
Edward Molyneux a inspirat creatori ca Pierre Balmain (care i-a fost de altfel si asistent timp de 5 ani), Geoffrey Beene, Marc Bohan sau Christian Dior.

D.S

Popularity: 29% [?]